Home » Știință » Primul autobuz produs cu ajutorul unei imprimante 3D, gata pentru şosele. Se conduce singur

Primul autobuz produs cu ajutorul unei imprimante 3D, gata pentru şosele. Se conduce singur

Publicat: 22.06.2016
Un nou producător de autovehicule a apărut în lumina reflectoarelor săptămâna trecută într-un parteneriat cu supercomputerul IBM Watson, scrie phys.org
Local Motors a anunţat lansarea unui autobuz numit Olli ce a fost realizat cu ajutorul tehnologiei de printare 3D şi poate transporta 12 persoane. Mai mult de atât, Olli este autonom şi este capabil să meargă fără şofer, notează BM.
 
John Rogers, co-fondatorul Local Motors, a declarat că vehiculul este gata pentru şosele şi aşteaptă doar ok-ul din partea autorităţilor.”Local Motors se pregăteşte să vândă maşinile în pieţele care sunt pregătite pentru asta”, a mai spus el.
Potrivit lui Rogers, compania sa are un avanataj în faptul că produsele lor sunt construite de la zero utilizând tehnologia de printare 3D. „Vehiculele noastre se pot printa în cam 10 ore, apoi mai este nevoie de încă o oră pentru asamblare”, a spus Rogers.
 
 
Automobilul este „condus” de un sistem realizat de Local Motors în parteneriat cu mai multe companii de tehnologie, iar IBM va contribui la felul în care pasagerii pot interacţiona şi vorbi cu maşina. Automobilul este dotat cu peste 30 de senzori.
 
„Este un vehicul care înţelege ce spun oamenii. Îi poţi zice «aş vrea să mă duci la serviciu», maşina înţelege şi te duce unde ai nevoie”, a declarat Bret Greenstein, reprezentant IBM.
 
De asemenea, Olli poate răspunde la întrebări legate de traseu şi poate oferi recomandări cu privire la restaurante sau situri istorice de pe traseu.
 
Autorităţile din Las Vegas au achiziţionat două vehicule şi judeţul Miami-Dade este interesată de un program pilot cu Ollie. John Rogers a spus că se află în discuţii cu cel puţin 50 de ţări care sunt interesate de soluţii pentru transportul în comun. 
 

Vă mai recomandăm şi: Masina cu propulsie umana

                                             Masina care se transforma in elicopter 

                                             Masina de curse care merge cu ciocolata

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase